Desenele vindecătoare ale Irinucăi

Irinuca este o fetiţă drăgălaşă veselă şi comunicativă, care îşi doreşte foarte mult să fie pe placul celor din jur. Deşi încă nu a împlinit şase ani dovedeşte simţ estetic, este preocupată de înfăţişarea ei şi de căutarea propriei identităţi. Pare să îşi exprime uşor dorinţele: este asertivă cu persoanele cunoscute, însă temătoare în situaţii noi şi cu persoane străine. În ciuda dorinţei ei de comunicare şi de a fi pe placul celor din jur, se dovedeşte a fi temătoare, suspicioasă şi într-o stare permanentă de alertă în raport cu lumea. Starea ei actuală este de anxietate, instabilitate şi nesiguranţă; simte nevoia de sprijin şi echilibru.

Eu nu o cunoscusem pe Irinuca atunci când am scris rândurile de mai sus. O prietenă mă rugase să o ajut pe colega ei de serviciu, a cărei fetiţă, de ceva timp, avea tendinţa de a merge la toaletă de foarte multe ori pe zi, precum şi obsesia de a fi în permanenţă în preajma unei băi. Fusese examinată de medic şi nu avea probleme de ordin fizic, care ar fi putut justifica acest comportament. Deoarece la momentul respectiv nu aveam cum să mă întâlnesc cu fetiţa, am solicitat cele două desene care îmi puteau spune câte ceva despre ea. Mica mea caracterizare, bazată pe acestea, se încheia cu rândurile de mai jos: Desenele indică trumatism pe obrazul drept. Are ceva acolo, vreo pată, vreun semn din naştere, s-a lovit sau a fost lovită, pălmuită? Răspunsul nu a întârziat să apară. „Da! Extraordinar, cum de v-aţi dat seama?”

Examinând desenele, observasem că ambele indicau o neregularitate, o întrerupere a liniei – pe obrazul drept al omului şi pe partea dreaptă a coroanei pomului. Acestă „coincidenţă” m-a îndemnat să pun întrebarea. Intuiţia mea s-a dovedit exactă şi a dus la descoperirea unui incident pe care cei implicaţi îl uitaseră şi nimeni nu se gândise să îl menţioneze. Cu patru luni în urmă, fetiţa suferise o arsură pe obrazul drept, de la un artificiu care îi sărise pe faţă. Mai avea încă o urmă mică, ce abia se mai cunoştea. Adulţii uitaseră incidentul şi nimeni nu făcuse legătura dintre tendinţa compulsivă a Irinucăi şi întâmplarea de atunci. Poate chiar şi Irinuca uitase, însă corpul ei continua să exprime groaza trăită în acele momente în care focul îi arsese obrazul, luînd-o pe nepregătite – fără ca ea să fi greşit cu ceva.

Comportamentul ei era în strânsă legătură cu traumatismul suferit atunci. Uneori, desenele copiilor noştri vorbesc despre ei mai bine decât o fac ei înşişi sau persoanele apropiate lor. Formele şi culorile, personajele şi imaginile reprezentate, aşezarea în pagină, calitatea trăsăturilor, toate acestea sunt indicii importante care ajută sau pot determina succesul terapiei. Desenele – numite şi teste proiective – au capacitatea de a proiecta în exterior interioritatea ascunsă a fiecăruia dintre noi – nu numai a copiilor. Ele sunt folosite în consiliere ca instrumente ajutătoare, atunci când dorim să avem o imagine mai clară despre interioritatea cuiva.

Ca şi poveştile, desenele pot fi vindecătoare. Irinuca a fost tratată, „problema” ei a dispărut, ea redevenind la fel de prietenoasă şi comunicativă cum fusese înainte. Chiar dacă trageţi cu ochiul la desenele copilului şi uneori chiar reuşiţi să vă faceţi o impresie în legătură cu starea lui de spirit, ar fi greşit să încercaţi să faceţi interpretări. Lăsaţi acest lucru în seama specialistului. La fel ca în orice altă privinţă, e bine ca de lucrurile importante să se ocupe cei care ştiu.

Autor: Specialist Centrul Confident – psiholog, consilier dezvoltare personala Roxana Mihailescu