Masculin şi feminin în oglindă

 „ – Conduc motocicleta, fac rafting, mă dau cu parapanta şi abia acum pot spune că mă simt şi eu femeie! Acum mă bucur că sunt şi îmi dau voie să fiu.

Afirmaţia de mai sus poate părea paradoxală cu toate că nu este aşa.

Fac parte dintr-o generaţie care a crescut cu modelul tradiţional al femeii mame, gospodine şi al soţiei supuse, într-o societate în care dominaţia exercitată de bărbat era „ un dat”. Cu toate acestea noi, am avut o serie de avantaje faţă de mamele şi bunicile noastre care în cele mai multe cazuri nu îşi puteau alege viitorul soţ sau erau descurajate să acceadă la educaţie.

Ni se spunea că avem drepturi egale cu bărbaţii şi eram încurajate să urcăm pe macara – dacă am fi dorit – pentru a dovedi că putem face ce fac şi ei. În scurt timp, pe lângă vechile sarcini „strămoşeşti” am adăugat cu mândrie la listă „sarcinile de serviciu”. Viaţa a devenit din ce în ce mai complicată . Noi am vrut să fim egale cu bărbaţii şi pentru asta am preluat şi sarcinile lor – ca să dovedim că se poate. Ei nu îşi doreau să fie egali cu noi, aşa că vechile noastre sarcini au rămas tot ale noastre. Astfel am ajuns să fim mai egale decât ne-am fi dorit. Dar am strâns din dinţi încercând să performăm pe toate planurile. Cred că acest lucru a dus la masculinizarea femeii, la dorinţa ei de putere şi în consecinţă la imitarea comportamentului masculin : atât a celui dezirabil, cât şi a celui blamabil. Încet , încet, femeia a devenit „bărbată”.

Începând cu anii 90, în special în România, emanciparea femeii a luat un nou avânt în strânsă legătură cu eliberarea sexuală şi cu boomul informaţional facilitat de mijloacele electronice de comunicare.

Cuplurile consensuale sunt la ordinea zilei, un divort nu mai este „o ruşine” şi a creşte un copil singură, sau a concepe un copil cu ajutorul unui donator de spermă, nu mai miră pe nimeni. Gătitul, curăţenia şi creşterea copiilor nu mai sunt considerate activităţi exclusiv feminine iar bărbaţii par să accepte această femeie rebrenduită.

Asistăm însă la efeminarea bărbatului. Ar putea fi aceasta o consecinţă firească a masculinizării femeii, datorată tendinţei spre echilibru propriu oricărui sistem? Şi cum va arăta acest echilibru? Oare vom fi fericite aşa bărbate, alături de jumătăţile noastre, cu sprâncene arcuite şi bine pensate, cu manichiura perfecta şi pielea complet epilată, etalând muşchiuleţi bine lucraţi prin haine strâmte şi viu colorate?

E numai o modă şi nu trebuie să ne facem griji, sau va trebui sa redevenim femei ca să le lăsăm bărbaţilor loc să fie bărbaţi. Şi cum am putea face asta acum, când am prins gustul puterii?

Asistând tot mai des în cabinet la probleme de cuplu generate de această predare-primire de putere şi inversare de roluri, mi-am pus deseori aceste întrebări şi multe altele. Deoarece deşi pe plan social bărbatul pare să se fi împăcat cu ascensiunea implacabilă a femeii, în cadrul relaţiilor de cuplu, jocurile pentru putere duc de cele mai multe ori la dezechilibre uneori dramatice.

Bărbaţii nu vor un şef acasă şi cu atât mai puţin un şef în pat şi exprimă acest lucru atât prin viu grai, cât şi atitudinal de multe ori prin refuzul intimităţii. Alţii se retrag în umbră acceptând un rol mai mult decorativ , iar alţii renunţă la relaţie. Niciuna dintre situaţii nu este benefică pentru cuplu.

Mă străduiam să explic clientelor mele, că există şi o altă cale, a puterii feminine. Încercam să le fac să vadă frumuseţea şi forţa regeneratoare a acestei puteri. Am folosit pentru asta argumente logice, biologice şi exemplul personal însă rezultatele nu erau pe măsura încercărilor.

Până când am auzit această replică: „ – Conduc motocicleta, fac rafting, mă dau cu parapanta şi abia acum pot spune că mă simt şi eu femeie! Acum mă bucur că sunt şi îmi dau voie să fiu..

Atunci am realizat că accesarea părţii masculine aflate in interiorul oricărei femei, este eliberatoare, deoarece numai astfel, femeile se pot elibera de frică. Iar eliberarea de frică, duce în mod firesc la descoperirea puterii de a fi femeie.

În mod similar, efeminarea bărbatului face parte din propriul proces de accesare a părţii feminine din interiorul său. Cultural, bărbatului i s-a negat accesul la propriile emoţii, sentimente şi trăiri. Bărbatul îşi confruntă frica de a trăi şi recunoşte emoţia, accesând şi experimentând partea sa feminină. Dicolo de ea, se află un bărbat eliberat de frică, sigur pe el şi pe masculinitatea lui.

Suntem în plin proces. Acest proces nu poate fi încetinit, accelerat sau împiedicat, el se desfăşoară în ritmul propriu fiecăruia dintre noi. Este vorba despre un proces în oglindă, care tinde spre restabilirea echilibrului.

Acest lucru se va întâmpla atunci când, femeia şi bărbatul îşi vor permite să fie ceea ce sunt, exercitând puterea nu unul asupra celuilalt ci unul pentru celălalt într-o uniune perfectă în cadrul unui sistem perfect echilibrat.

Autor: Specialist Centrul Confident – psiholog, consilier dezvoltare personala Roxana Mihailescu



Lasă un răspuns