Sunt licențiată în psihologie și sociologie, pasionată de formele de psihoterapie dinamice, mi-am continuat parcursul profesional în psihoterapie, unde mi-am luat atestatul de psihoterapeut în cadrul școlii de psihodramă clasică din Romania (ARPSIC).
Parcursul meu profesional m-a purtat în lumea copiilor, având o experiența de peste 13 ani în lucrul cu copiii. Mi-am dezvoltat abilități de lucru atât cu copiii cât și cu părinții , lucrând ca trainer educațional în programe de educație nonformală precum Learn2b sau Fastrackids.
În prezent sunt psihoterapeut/consilier vocațional, dar și formator.
Îmi dedic timp lucrului cu copiii sau adulții care au nevoie de suport emoțional sau psihoterapie, părinților care au nevoie de suport, îndrumare dar și încurajare, cadrelor didactice care vor să-și îmbunătățească relațiile cu copii, tinerilor și adulților care au nevoie de îndrumare în carieră, dar și copiilor și familiilor care provin de familii dezavantajate.
Printre atelierele si Work-shopurile pe care le-am ținut și le țin în mod constat se numără:
- Acordarea de prim ajutor psihologic în caz de calamitate – in colaborare cu Crucea Rosie
- Tulburările de atașament la copiii și adolescenți
- Comunicarea eficientă părinte-copil adult-copil
- Metode de combatere a bullyingului
- Siguranța pe internet
- Să ne cunoaștem emoțiile
- Ateliere de dezvoltare personală pentru copiii și adulți
Specializări:
- abilități sociale
- fobii
- trac când vorbești în public
- comunicare
- consiliere vocațională
- dezvoltare personală
- educație parentală
- psihoterapie copil, familie, individ
- coșmaruri
- anxietate
Cursuri:
- Învățarea centrată pe gândire -prof. psih. Sonata Sardinha – Școala Americană din Paris
- Să ajutăm toți copiii să învețe – prof. psih.Sonata Sardinha – Școala Americană din Paris
- Sindromul Copilului Zgâlțâit, diagnostic, profilaxie și tratament- INSMC, Prof. Conf. Dr. Tatiana Ciomârtan
- Evaluare și intervenții terapeutice în situații de traumă – Lector psih. Diana Lucia Vasile
- Congresul național de psihiatrie a copilului și adolescentului – Prima Ediție
- Atașament și reziliență în psihopatologia copilului – dr. Violeta stan, Psih. Magda Cernea
- Terapia de familie- parenting, concepte și tehnici, de terapie de familie, în trainingul parental, familia ca sistem deschis și diagnosticarea ei- Prof. Dr. Tiberiu Mircea, Dr. Otilia Secară.
- Comunity drama- combaterea conflictelor, discriminării și bullyingului în școală- Dr. Nena Mocnik- Slovenia
- Școala de vară cu participare internaționala organizată de Asociația Română de Psihodramă Clasică
- Curs de specializare: Consilier Vocațional, certificare MEN
- Curs de specializare: Formator, certificare MEN
- Atestatat Facilitator – Cercul Siguranței (Circle of Security)
Educator parental atestat Cercul Siguranței (Circle of Security)
Grupuri de suport pentru părinți
Grupuri de suport pentru depresia postpartum
Grupuri de educație parentală pentru actuali și viitori părinți
Cursuri susținute pentru cadre didactice, dgaspc, persoane din sistemul medical care lucreaza cu copii