Dezvoltarea copiilor prin terapii bazate pe tehnici artistice

Terapiile adresate copiilor sunt structurate în mod diferit faţă de cele adresate adulţilor. Copilul este adus la psiholog/ psihoterapeut de multe ori fără a-şi dori să fie acolo. În situaţia în care este de acord să meargă la psiholog, care este prezentat acestuia de cei de acasă ca „un fel de doctor” sau „prietena mamei care se joacă cu el”, nu are dezvoltată  o  motivaţie extrinsecă. Ori îi place persoana, pentru că îi dă atenţie, îl laudă, îl felicită, ori îi place ce face acolo, este interesant, face „chestii” care îl încântă. De preferat ar fi să aibă ambele motive pentru a fi acolo. Relaţia terapeutică cu un client mic necesită mult tact şi trebuie atent construită.

Empatia psihologului şi validarea micului client sunt foarte importante. Aici ţine de măiestria fiecărui terapeut de a se face plăcut şi de a comunica cu copilul.

Dacă vorbim despre modul în care se recomandă să se lucreze cu copilul în cabinet, din experienţa proprie şi din părerile generale ale psihologilor, tehnicile artistice sunt indispensabile în lucrul cu copiii. În primul rând utilizarea tehnicilor artistice imprimă şedinţei o stare pozitivă, de relaxare, de joacă. Se ştie că exprimarea este mult înlesnită atunci când copilul desenează, pictează, se joacă, povestind ceea ce face, ce simte, ce proiectează, emoţiile, întâmplările din viaţa lui sau din imaginaţie. Copilul este receptiv la metafore, aşa că poveştile pot fi un preambul pentru introducerea unor învăţăminte, învăţarea de noi comportamente dezirabile, ajutor în dozarea emoţiilor, metode de a gestiona frica, furia, dar şi de a dezvolta  limbajul şi gândirea. Dramatizările pe baza poveştilor pot scoate la iveală conflicte, temeri, emoţii. Creativitatea poate fi antrenată prin toate aceste tehnici şi copilul poate învăţa să facă lucruri noi, poate să-şi descopere un talent. Tehnicile artistice bazate pe dans şi muzică, dezvoltă ritmul, cooperarea, armonizarea cu ceilalţi şi comunicarea nonverbală eficientă. Nu în ultimul rând prin tehnicile artistice combinate cu limbajul, copilul îşi îmbunătăţeşte cunoştinţele, dorindu-şi să ştie mai mult, dezvoltându-şi motivaţia extrinsecă, atât de necesară la şcoală şi în viaţă.

În final, o recomandare atât pentru terapeuţi, cât şi pentru părinţi: Jucaţi-vă cu sens, cu copiii!

“Omul nu este întreg decât atunci când se joacă.” (Schiller)

 Articol de Psiholog Cristina Eftimie