Rușinea în cuplu, un pas înainte sau doi pași înapoi?

Rușinea în cuplu, un pas înainte sau doi pași înapoi?

În viața fiecărui cuplu apar, mai rar sau mai des, conflictele – momente neplăcute cu certuri și discuții.

În esență, rolul crizelor și conflictelor este de a permite creșterea și maturizarea partenerilor și a relației lor, însă ca această evoluție să apară este nevoie ca cei doi parteneri să se poată deschide unul către celălalt, să își poată împărtăși fiecare nevoile, aspirațiile, frustrările, iar deschiderea aceasta este posibilă doar atunci când se simt suficient de în siguranță unul cu celălalt. Sentimentul de siguranță le permite să își comunice așteptările, să se considere cei mai buni prieteni și să își rezolve problemele. De asemenea există un echilibru de putere pe termen lung între ei și astfel cuplul trăiește satisfacția emoțională și intimitatea.

Însă, în multe cupluri, partenerii nu își pot rezolva problemele, ci mai degrabă, prin interacțiunile lor, le adâncesc. Comunicarea și relația sunt afectate și mai mult când aceștia manifestă comportamente distructive, fie de retragere, fie comportamente ieșite de sub control, precum învinuiri, insulte, înțelegeri nerespectate, ieșiri intempestive din cameră, neputința de a cere scuze, certuri care durează o veșnicie, emiterea de reguli stricte în încercarea de a controla și de a deveni dominanți sau chiar agresivi fizic. În timp, menținerea unor astfel de comportamente afectează relația de cuplu în chiar inima ei ducând la limitarea interacțiunilor dintre parteneri și la rupturi severe ale legăturii lor emoționale, cu daune de ambele părți.

Cu toate acestea, manifestarea diferitelor comportamente de către unul sau de către ambii parteneri în cuplurile cu probleme, exprimă în realitate încercări disperate de camuflare și înlăturare a unei rușini profunde, acumulate poate de o viață, rușine care ascunde de fapt o dorință arzătoare de siguranță emoțională alături de partener, la fel de profundă.

În experiența umană sunt prezente mai multe tipuri de rușine: timiditate, jenă, durere, umilință, stimă de sine scăzută, a simți disconfort, confuzie, a fi umilit, a te simți ridicol, vinovat, descurajat, chinuit, și lista poate continua.
În formele sale cele mai simple precum timiditate, sentimente rănite și jenă, rușinea este un proces natural de reținere care ne apără intimitatea, având o funcție protectoare de-a lungul vieții.
Această latură sănătoasă a rușinii devine disfuncțională pe măsură ce, de-a lungul vieții noastre, în special în relația cu îngrijitorii noștri primari, pierdem „vocea” unei părți din noi deoarece nu există nimeni în mediul nostru care să primească acea voce. Dacă procesul se repetă suficient de des sau este suficient de traumatizant, se crează o legătură între rușine și acea parte din noi și experimentăm acea voce ca pe ceva plin de rușine, nedemn de a fi auzit. În consecință suntem mai puțin capabili să informăm lumea despre cine suntem cu adevărat în eventualitatea apariției unui ascultător empatic.

Orice situație în care sentimentele, dorințele și felurile de a fi în lume ale unei persoane sunt în mod consecvent nebăgate în seamă, nevalidate sau netratate cu respect are potențialul de a aduce cu sine legături de rușine și implicit comportamente de camuflare și înlăturare a rușinii.

În cultura noastră e rușinos să te simți rușinat, de aceea deși oamenii trăiesc rușinea, în cazul unui atac de rușine, este cel mai probabil ca ei să nu își arate rușinea, ci să o nege. Ceea ce se vede din exterior sunt defensele și strategiile pe care oamenii le folosesc încercând să ascundă sau să scape de propria durere: retragere, furie, dezgust, tentative de control, criticism, perfecționism, comportament dependent, comportament obsesiv, violență și alte tipuri de abuz.

Atunci când doi oameni formează un cuplu aduc cu ei propriile istorii de viață – propriile bucurii, speranțe și frici precum și propriile istorii referitoare la sentimentul de a fi rușinat. Rușinea este mereu pregătită să tragă persoana înapoi de la dorința sa dacă aceasta primește și cel mai mic indiciu, real sau imaginat, că nu va fi acceptată, conform istoriei de viață.

De exemplu, un tipar obișnuit de rușine pentru cupluri, este ca un partener să se plângă despre comportamentul celuilalt sau să atace acest comportament, în timp ce celălalt se retrage și/sau se apără împotriva faptului de a fi singura persoană „rea” din relație. Sau ambii partenerii se pot învinui reciproc până când unul dintre ei începe să țipe și să iasă val-vârtej din încăpere sau începe să-l controleze pe celălalt, să-l pedepsească sau să devină obsesiv și așa mai departe.

Atunci când partenerii doresc să își îmbunătățească modul în care relaționează ca și cuplu, pot apela la ajutorul unui psihoterapeut. Astfel, pot învăța să pună bazele unui sentiment crescut de siguranță emoțională, să identifice și să recupereze modurile de a fi în lume care au fost supuse cândva rușinii și să se elibereze de acele comportamente care produc rușine celuilalt partener. De asemenea pot învăța să își expună sentimentele și nevoia atât de umană ca celălalt să aibă grijă de ei și ca ei să aibă grijă de celălalt.

Este important ca fiecare partener să își descopere sentimentele și dorințele din spatele rușinii și să le comunice celuilalt partener pentru ca relația lor să crească și implicit fiecare să crească ca individ!

Autor:  Specialist Centrul CONFIDENT Daniela Dumitru – psiholog, psihoterapeut

Bibliografie:
Wheeler G. & Backman S. (2013). Pe Tărâmul Intimității. O Abordare Gestalt a Terapiei de Cuplu – Lee R. Rușinea Cuplurilor: O problemă Neabordată. Editura Gestalt Books, București.



Lasă un răspuns