Terapia Dependentei de sex

Sexualitatea este o parte importanta a vietii noastre, dar unele persoane dezvolta obsesii legate de sex, ceea ce le poate afecta atat psihic, cat si din punct de vedere comportamental si social.

Dependenta de sex sau comportamentul sexual adictiv se caracterizeaza prin:

  • Impulsuri sexuale care scapa controlului rational al persoanei
  • Comportamentul adictiv de sex se manifesta ca nevoie de a scapa de sentimente negative, probleme, stres, depresie, singuratate
  • Punerea in act a comportamentului sexual adictiv prezinta riscuri majore de a se expune la consecinte periculoase cum ar fi boli cu transmitere sexuala, afectarea vietii relationale si profesionale
  • Incapacitatea de a fi stabil emotional in relatie

Dependenta de sex duce la relatii extraconjugale sau multiple relatii cu partenere/parteneri multipli, iar pentru cei care evita angajarea in relatii intime cu parteneri/partenere, se exacerbeaza frecventa masturbarii. Persoanele depenente petrec mult timp in activitati pornografice online pe calculator sau prin intermediul telefonului.

Pentru reusita in a gestiona comportamentul adictiv este imperativ suportul unui specialist. O motivatie si o determinare puternice vor asigura succesul demersului.

Cauzele adictiei sexuale

Niveluri dezechilibrate de dopamina, serotonina, noradrenalina si oxitocina pot cauza modificari de dispozitie pe fondul carora dependenta de sex poate sa se instaleze. Dezechilibrul hormonal poate fi o alta cauza. Alte cauze ar putea fi: probleme de sanatate mentala sau comportamente imprumutate de la cercul de cunoscuti cu astfel de obiceiuri, pentru care sexul si preocuparile legate de acestea devin un mod de viata. Unii adolescenti pot fi considerati “fraieri” de catre ceilalti baieti din gasca daca nu au partenere multiple, nu “bifeaza” orice ocazie in care poate sa faca sex cu oricine in orice conditii. Cu cat au mai multe “trofee”, cu atat sunt mai apreciati si invidiati de ceilalti membri ai grupului. De asemenea membrii unor grupuri de adulti de swingeri pot dezvolta adictii sexuale.

Terapia adictiei sexuale

Terapia cognitiv comportamentala, terapia de cuplu, hipnoterapia sunt cateva dintre metodele eficiente in terapia dependentei de sex. Intelegerea comportamentului adictiv, a cauzelor acestuia, constientizarea consecintelor pe termen lung, cresterea autocontrolului si reconsiderarea valorilor personale si relationale vor fi luate in calcul in cadrul demersului terapeutic.

Terapeutii CONFIDENT sunt instruiti in a va insoti in depasirea dificultatii dumneavoastra.



Lasă un răspuns