- 16/04/2012
- Posted by: admin
- Category: Blog
Care sunt cauzele aparitiei tulburarii de erectie?
Fiecare barbat poate traversa de-a lungul vietii esecuri ocazionale care pot avea legatura cu o situatie data sau cu o persoana anume. Ca si in cazul ejacularii precoce, cauzele pierderii erectiei sau incapacitatii de a avea o erectie satisfacatoare sunt multiple. As enumera:
– probleme medicale: diabet, medicatie pentru hipertensiune arteriala, tulburari hormonale, probleme cu prostata;
– barbatul nu-si mai iubeste partenera, nu se mai simte atras de ea din punct de vedere erotic (fie aceasta si-a modificat aspectul fizic, nu se mai ingrijeste, fie barbatul s-a indragostit de o alta femeie pe care o considera mai atractiva),
– s-a casatorit din interes sau la presiunea familiei cu o femeie pe care nu o iubeste si fata de care nu se simte atras sexual;
– teama de casatorie si ce decurge din aceasta;
– are o partenera noua pe care o iubeste si se teme ca nu se ridica la nivelul asteptarilor ei (are legatura cu lipsa suficienta de incredere in sine – aici lucrurile se pot manifesta selectiv: „cum cu 20 de partenere nu am avut nicio problema, dar cu ea de care in sfarsit m-am indragostit, patesc asta?”);
– factori multipli stresanti – acumularea de anxietate, stres, lipsa implinirii pe alte planuri (profesional vorbind se modifica situatia – devine somer), certuri frecvente cu partenera;
– o partenera lipsita de finete, care manifesta duritate si se poarta agresiv;
– conflicte frecvente in cuplu;
– lipsa unei comunicari adecvate;
– factori punctuali – miros neplacut sau alte motive personale.
Cel mai des intalnite sunt cauzele care au legatura cu anxietatea de performanta (privirea in termeni extremi: alb sau negru, totul sau nimic), increderea in sine (teama de esec, sa nu dezamageasca), pierderea increderii dupa un sir de esecuri repetate, constrangeri familiale (principii disfunctionale asupra sexualitatii), lipsa iubirii partenerei, lipsa atractiei sexuale fata de partenera.
Cum se rezolva tulburarea de erectie?
Pornind de la cauza care a generat tulburarea de erectie se stabileste si demersul terapeutic.
Psihosexologul propune tehnici cognitiv comportamentale – de modificare a pattern-urilor disfunctionale de gandire si comportament deficitar; poate folosi tehnici de intarire a increderii in sine si ancorarea in stari de succes (din hipnoza clinica); mobilizarea inconstientului pentru a mobiliza resursele interioare in demersul terapeutic.
Ca si in cazul altor disfunctii sexuale se rcomanda:
– sexercitiile- tehnici de control al nivelului excitatiei, care imbunatatesc atat durata actului sexual cat si intensitatea orgasmului si durata orgasmului, pe care persoanele le vor exersa acasa, in propria intimitate atat individual cat si cu partenera;
– exercitii fizice – te simti mai sexi, mai atractiv, rezulta o imbunatatire a performantelor sexuale;
– imbunatatirea comunicarii intre parteneri.
Daca exista o cauza de lipsa a iubirii partenerei, lipsa atractiei sexuale, se sondeaza ce anume a condus la aceasta, daca au existat perioade bune in relatia lor si ce este de facut pentru a imbunatati relatia sexuala, atractia, dinamica acestui cuplu.
Daca se constata cauze legate de increderea in sine, de anxietate de performanta si intoleranta fata de propriile esecuri ori principii disfunctionale adanc inradacinate despre sexualitate sau alte cauze psihologice, atunci acestea vor necesita atentie deosebita si abia apoi se vor rezolva si simptomele care apar ca si efecte ale acestor cauze.
In general, aceste tulburari sunt probleme ale cuplului si nu doar ale barbatului. De multe ori este nevoie sa vina la psihosexolog ambii parteneri pentru a depasi dificultatea aparuta.
Care este varsta la care apare de obicei incetarea activitatii sexuale la barbati?
Nu exista o varsta la care viata sexuala a barbatilor va inceta. Un barbat poate intretine relatii sexuale atata timp cat este functional, cat simte atractie si dorinta sexuala. Sunt cupluri tinere care fac dragoste o data pe luna si cupluri mai in varsta care fac dragoste de doua ori pe saptamana constant. Depinde mult de vivacitatea persoanei, cum se simte in pielea sa, cum se intelege cu partenera. Cunosc cazuri in care barbatii au peste 70 de ani si au 2-3 partenere, fiind foarte activi atat in ce priveste activitatile zilnice cat si in plan sexual.
Citeste si urmatoarele articole:
TULBURARILE DE DINAMICA SEXUALA SI CAUZELE LOR
FRIGIDITATEA SI ABSENTA ORGASMULUI FEMININ
DURATA OPTIMA A UNUI ACT SEXUAL
VIATA SEXUALA A CUPLULUI – INTRE PLACERE SI FRUSTRARE
PSIHOTERAPIA IN EJACULAREA PRECOCE SI DISFUNCTIILE ERECTILE
Elena Cozma
psihoterapeut
CENTRUL CONFIDENT
BUNA AM 37 ANI SI AM O PROBLEMA SEXUALA
IMI PIERD ERECTIA INAINTE SAU IN TIMPUL ACTULUI SEXUAL
NU MA POT CONCENTRA DE CAND MI SA INTAMPLAT MA GANDESC DOAR LA ASTA NU STIU CE SA FAC
MULTUMESC